SOARELE

– CĂRTURAR DISTINS AL MONAHISMULUI ORTODOX DIN ŢARA NOASTRĂ –

Mânăstirea este tinda raiului / Casa lui Dumnezeu, poarta cerului / Locul împlinirilor şi cerul cel de pe pământ.

Arhim. Teofil Părăianu
Mânăstirile şi călugării au îndeplinit, în decursul istoriei, un rol de seamă în spiritualitatea românească, mult mai important, în anumite perioade, decât cel al oamenilor de cultură. Dacă în trecutul apropiat călugării din mânăstiri nu s-au putut afirma prin opera scrisă decât cu mare greutate, acum au revenit, ocupând un loc important în viaţa culturală şi duhovnicească a neamului românesc.

Un astfel de călugăr-cărturar este şi Părintele Arhimandrit Veniamin Micle, de la Mânăs-tirea Bistriţa-Olteană. Originar din satul Plopiş, comuna Siseşti, judeţul Maramureş, s-a născut la 7 iulie 1939, fiind unul dintre cei şase copii ai familiei Timoftei Micle şi Eudochia.

Arhimandritul Veniamin Micle este descendentul unei vechi şi cunoscute familii româneşti din Maramureşul istoric, înnobilată la mijlocul secolului al XIV-lea. Străbunicul său, Ion Micle din Şugatag, ridicat la cel mai înalt rang nobiliar liber-baron de regele Matei Corvin (anul 1469), s-a stabilit în localitatea Copalnic din Ţara Chioarului, unde trăiesc şi astăzi numeroşi urmaşi ai săi.

În familie, viitorul arhiman-drit primeşte o aleasă educaţie creştină, în tradiţia muncii şi disciplinei, pe care o desăvâr-şeşte la vârsta de 15 ani în Mânăstirea „Sfânta Ana“ din Rohia. Stareţul Iustinian Chira, actualul episcop al Maramureşului şi Sătmarului, s-a ocupat de formarea tânărului ucenic, facilitându-i urmarea studiilor: Seminarul la Cluj-Napoca, Institutul universitar din Sibiu, studii de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, cu specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg şi la Institutul Ecumenic Tantur-Ierusalim. Participă la congrese teologice şi întruniri studenţeşti, centre renumite de cultură şi aşeză-minte monahale din Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Ierusalim şi Muntele Athos (Grecia).

Arhimandritul Veniamin Micle este un mare poliglot, cunoscând 10 limbi. Reîntors în ţară, a avut mai multe funcţii. Asistent universitar (1972-1973); profesor seminarial (1973-1977); director de seminar (1977-1979); preot slujitor (1979-1982); mare eclesiarh la Catedrala din Râmnicu Vâlcea (1983-1992); preot slujitor la Mânăstirea Bistriţa din 1992.

Obţine numeroase distincţii: rangul de protosingel, la 22 martie 1975, rangul de arhimandrit, la 24 septembrie 1977, iar forurile culturale ale judeţului Vâlcea i-au apreciat activitatea, oferindu-i numeroase „Diplome de excelenţă“ pentru cultură teologică ortodoxă şi pentru activitatea cărturărească, pentru contribuţii originale la clarificarea unor teme privind istoria bisericească şi naţională.

Nu putem să nu amintim un episod neplăcut din viaţa părintelui Veniamin. Întors de la studii, a fost numit în funcţia de director-profesor, unde era profesor şi părintele Calciu la Seminarul Teologic din Bucureşti şi a avut mari supărări din partea autorităţilor comuniste, care i-au schimbat linia vieţii. Predicile părintelui Calciu au ridicat tineretul la sfârşitul deceniului şapte. Îi ascultau nu numai teologi, ci şi mulţime de studenţi de la diferite facultăţi din Bucureşti. Era o adiere a nemulţumirilor devenit vuiet, care a speriat partidul ateu. Acest preot vorbea în gura mare despre Dumnezeu. Iată lângă cine se afla părintele Veniamin.

Cu demnitatea care îl caracterizează, nu s-a lepădat de părintele Calciu. Cei mai vârstnici ştiu de la „Europa Liberă“ ce a urmat. Părintele Calciu a intrat la închisoare pentru mulţi ani, iar părintele Veniamin, directorul Semina-rului, fiindcă „a fost lipsit de vigilenţă“, Departamentul Cultelor şi forurile bisericeşti superioare l-au retras la mănăstire pentru tot restul vieţii. Astfel, până în anul 1989, când a căzut regimul comunist, nimeni nu a mai auzit de el. A slujit ca preot-slujitor la Mânăstirea Cozia şi pe urmă la Mânăstirea Bistriţa.

Calităţile părintelui Veniamin au stârnit invidia mai marilor vremii, care, prin tot felul de înscenări murdare, au oprit ascensiunea sa binemeritată în ierarhia bisericească superioară, din rândul căreia, prin cultura şi opera sa, trebuia să facă parte. A stat neclintit în faţa furtunii şi a mers fără şovăire cu coloana vertebrală dreaptă către împlinirea lucrării bune şi de folos. Un om exigent cu sine şi cu cei din jur, devine incomod şi atunci l-au îndepărtat. Dar, părintele Veniamin nu a stat degeaba. A scris şi a tipărit 40 de cărţi şi sute de studii, articole, predici, reportaje, recenzii, referinţe şi colaborări.

Călugăr de vocaţie, este un om al rugăciunii, un om al cărţii, un harnic truditor în ogorul culturii româneşti, un neliniştit căutător de comori din trecutul spiritual românesc. Un monah-cărturar pe linia bunelor tradiţii ale monahismului românesc. A scris studii şi articole consacrate domeniului său predilect de Omiletică şi Catehetică, îmbogăţind această disciplină teologică cu studii de valoare. Amintim doar câteva dintre cărţile de referinţă ale părintelui arhimandrit Veniamin Micle:

– „Sfântul Grigore Decapolitul – viaţa şi minunile“. A reuşit să scrie o carte instructivă şi educativă, o carte în care ni-l descrie pe Sfântul Grigore ca ascet, cărturar şi mistic. Viaţa Sfântului Grigore Decapolitul este un model de redactare a vieţii unui sfânt.

– „Monografia Mânăstirii Bistriţa-Olteană“. O carte de valoare şi importanţă naţional-religioasă.

– „Manuscrisele româneşti de la Prodromul“. Sunt cercetate de Cuvioşia sa peste 200 de manuscrise aflate la Prodromul. După identificarea fiecărui volum, le-a etichetat şi înregistrat, punând astfel la dispoziţia viitorilor cercetători, o colecţie de manuscrise, prelu-crate conştiincios după toate rigorile ştiinţifice ale bibliologiei. Lucrarea reprezintă un adevărat tezaur de informare, întrucât sunt descrise toate manuscrisele aflate la mânăs-tirile din Muntele Athos, vetrele monahale de cultură româ-nească existente aici, monahii caligrafi şi cărturarii români din mânăstirile athonite şi toate manuscrisele româneşti de la Prodromul.

– „Lumină pentru suflet”: predici.

– „Ortodoxia – Adevărata credinţă“.

– „Şcoala mănăstirească de la Bistriţa“.

– „File athonite: Spiritualitatea românească“.

Tot ce a scris până acum părintele arhimandrit Veniamin Micle certifică o viaţă închinată lui Dumnezeu prin cuvânt şi scris şi cercetării istoriei Bisericii ortodoxe Române, a monahismului ortodox. Dintre filele cărţilor sale, răzbat raze de lumină şi de spiritualitate românească. Ani mulţi de neodihnă şi studiu îi va fi luat cercetătorului documentarea acestor cărţi. În prezent, lucrează la o carte intitulată „Genealogia familiei Micle“, al cărui urmaş vrednic este.

O altă preocupare a părintelui Veniamin a fost restaurarea monumentalei Mânăstiri „Bistriţa-Olteană“, care se afla la venirea sa într-o stare avansată de degradare. A fost numit „diriginte de şantier“. În acest locaş religios a funcţionat un renumit centru cultural şi prima tipografie din ţara noastră. Aici, în secolul XV, au funcţionat şcoli de renume, în limba slavonă şi română, au fost şcoli de pictură şi sculptură.

În 1992, s-a hotărât să fie aduse la mănăstire maici şi, din acest an, Părintele Veniamin Micle a fost trecut în funcţia de preot-slujitor. În viziunea călu-gărului-cărturar, aşezământul Bistriţa-Olteană a reactivat prestigiul cultural al vechii ctitorii a Craioveştilor, transformându-l într-un Athos românesc.

I-am închinat Părintelui arhimandrit Veniamin Micle acest medalion, scris cu cerneala inimii din partea unui fost coleg de Seminar Teologic. Viaţa ne-a hărăzit să ne întâlnim spre apusul ei. L-am găsit acolo, la Mânăstirea Bistriţa, în vara acestui an, între cărţi, manuscrise şi tipărituri, departe de zgomotul lumii, departe de orgolii şi patimă, iar vorbele calde ale părintelui te fac să uiţi de toate relele şi frământările lumii „de afară“. O prietenie sinceră, frumoasă, lungă, de-o viaţă, ne leagă şi care, nădăjduiesc, să ţină toată viaţa. Părintele a rămas acelaşi om cald la suflet, tare cumsecade, liniştit, un om al cărţii, un om convins de menirea şi de credinţa sa.

Pentru călugări, stareţi şi exarhi, precum şi pentru preoţi şi credincioşi, „călugărul-cărturar“ de la Bistriţa-Olteană este o „legendă vie“, vrednică de urmat şi un exemplu de imitat pentru supremaţia culturală a cărturarilor monahi. Arhiman-dritul de la Bistriţa este o adevărată carte de istorie bisericească şi naţională.

Vremurile noastre, atât de sărăcite spiritual, ne îndeamnă a vizita mânăstirea Bistriţa, loc de tămăduire al numeroşilor suferinzi de boli incurabile şi a lua cuvânt de învăţătură de la acest părinte al cărei neodihnă spirituală este îndreptată spre zidirea noastră sufletească.

Arhimandritul Veniamin Micle de la Bistriţa-Olteană face cinste prin tot ceea ce întreprinde în domeniul vieţii monahale şi spirituale nu numai mânăstirii, ci şi Ardealului al cărui fiu este.

Merită orice jertfă să-l căutăm: Niciodată nu-i un drum prea lung, ca să întâlneşti un înţelept!

Pr. EUGEN GOIA