În acest decembrie, profesorul şi istoricul Nicolae Şteiu împlineşte 70 de ani. O viaţă împlinită, trăită cu. demnitate şi dragoste pentru profesia ce, din îndemnul propriei inimi, şi-a ales-o. A fost, timp de peste 40 de ani, profesor la Huedin. De-a lungul unui atît de lung şir de ani de dăscălie, dl Nicolae Şteiu a transmis cîtorva zeci de generaţii de elevi temeinice cunoştinţe, iar din sufletul său mare a dăruit din belşug tuturor celor în stare să-l primească. Pentru domnul Şteiu, istoria n-a fost niciodată o ştiinţă seacă, o înşiruire de nume şi date, ci de evenimente şi momente trăite, duse, deseori, pînâ la sacrificiu. Ca dascăl, dl Şteiu a fost convins că istoria trebuie cunoscută şi preţuită de către toţi, că rolul dascălului e să ştie să o facă atractivă şi interesantă, că trebuie, în studiul ei, să porneşti de la vatra satului, a zonei, a ţării. Domnul Şteiu n-a fost un simplu dascăl de istorie. A făcut cercetări arheologice, a scris o sumedenie de articole pe teme de istorie, a scris cărţi de istorie, întregind, prin ele, istoria propriei ţări, a propriului popor. Dl Şteiu s-a născut în 5 decembrie 1935, în satul Petreşti, jud. Cluj. A urmat şcoala primară în>>> continuarea aici >>>
