Bucur Chiriac şi colecţia de artă a familiei sale
Tot acest periplu al vieţii mele, cu multe bucurii şi împliniri , se datorează faptului că pronia cerească mi-a hărăzit să am alături de mine pe soţia mea, Marieta, care a fost un sprijin şi pavăză în tot ce am împlinit, căreia îi sunt îndatorat şi-i mulţumesc. Am avut însă şi necazuri. Ne-a fost dărîmată o casa în cartierul Militari pentru a se construi blocuri şi mutarea într-un bloc, la două camere. După mari eforturi am obţinut, cu intervenţii, cu chirie o casă cu trei camere care pînă mai ieri adăpostea colecţia mea de peste 200 de lucrări de pictură, sculptură şi artă populară;dar faptul ca recent a fost dărîmată pentru a se constui un hotel m-a dezechilibratl. Credinţa în Cel de Sus m-a ajutat să mă mut din nou, însă într-un apartament mic, în care am încercat din răsputeri să conserv, în condiţii precare, această colecţie. Într-o vreme, cînd unii prieteni, văzînd necazurile cu care mă confrunt, şi bătălia pe care o duceam pentru a găsi o rezolvare definitivă a colecţiei, mai ales după ce mi-a fost spartă casa de răufăcători, mă îndemnau să vînd lucrările, să-mi văd de sănătate, să mai călătoresc sau să-mi construiesc o casă într-o zonă de munte, eu le răspundeam tuturor, un NU categoric. Vreau>>> continuarea aici >>>
